SOTA, POTA și programele similare promovează lucrul în portabil. Popularitatea acest două programe aproape garantează că după anunțarea începerii activității pe cluster, pileupul pe stația ta e aproape instantaneu.
Operarea dintr-un vârf muntos sau dintr-un parc se numește activare. Cel care caută și lucrează un activator se numește vânător. Există programe care promovează activarea de pe plajă, din buncăre, din zone cu floră și faună protejată, insule, de pe faruri maritime sau castele. Există numeroase alte programe mai mici, precum VOTA pentru voluntarii ARRL sau vulcani.
Cum în YO nu există lucruri mai interesante, există un program similar pentru beserici. Am fost informat că urmează un program similar pentru activat farmacii și case de pariuri.
Regulile radio acestor programe pentru activare sunt simple: tot echipamentul trebuie transportat la locație, iar operatorii prezenți anunță activarea și chemă alte stații. Operarea se întâmplă în regim de concurs, cu un simplu schimb de rapoarte. Se notează fiecare stație lucrată în log, care este uploadat pe platforma respectivului program pentru puncte. Unele programe, precum SOTA, au nevoie ca ambii interlocutori să confirme QSOul pe platformă. Pentru a primi punctele și a considera activarea valabilă, sunt necesare 4 QSOuri confirmate în SOTA și 10 în POTA. Regulile generale sunt de bun simț - nu distrugi natura, nu modifici mediul pentru confortul tău, nu lași gunoaie, respecți regula de aur, nu lași urme, și te comporți ca și când ești oaspete în spațiul pe care îl folosești.
Majoritatea programelor oferă diplome atât pentru perseverență (Mountain Goat și Shack Sloth în SOTA pentru activări repetate, sau vânători repetate, 1K pentru 1000 de QSO din același parc POTA), pentru evenimente atipice (six pack - pentru 6 parcuri activate în banda de 6m, NYE operator pentru activări în primele zile din an) dar și pentru un activator care vânează un alt activator: summit to summit în SOTA (vârf la vârf) sau park to park.
Care este atracția?
- Te poți bucura de pileup oricând, la comandă
- Operare SSB în condiții bune de recepție
- Operare (chiar exercițiu) în regim de concurs
- După diplomele ARRL și CQ, diplomele SOTA și POTA sunt următoarele ca prestigiu internațional
- Poți lucra DXuri în condiții foarte bune, chiar cu 50W
- Dacă ești om de birou, e un motiv plauzibil să tragi de tine să ieși din casă
Ce probleme există?
Planificarea și transportul echipamentelor este în sine o problemă, în cazul activării în HF cu 50-100W. În cazul activărilor pe sateliți LEO, traficul normal poate fi o problemă care nu îti va garanta legăturile minime necesare iar aceștia au un număr mic de treceri pe zi. În cazul activării pe QO-100, va fi necesar transportul unei antene parabolice, iar în setupul cu SDR - transportul unui laptop, cel mai probabil și a unei mese.
Începem cu problemele standard de HF - instalarea și acordarea antenelor, siguranța în exploatare, pregătirea conform cu buletinele de propagare, eventual și interconectarea cu un echipament IT pentru moduri digitale - totul acum în portabil, pe baterii și invertoare.
Fiind ieșiri în natură, e posibil să fie nevoie de apă, mâncare, siguranță, vreme favorabilă, și o suprafață pe care să pui echipamentele. Unii aleg să transporte mese și scaune pliabile, alteori se poate folosi mobilierul urban. Am văzut cazuri de echipamente self-contained într-un rucsac, necesitând doar instalarea antenei. Am văzut și rucsac cu echipamente care făcea prusik pe copaci, operarorul stând cu microfonul în picioare.
Urmează curioșii. Primii vor fi echipajele de Poliție sau paza locală. Eu nu am avut experiențe neplăcute cu dânșii, și am încercat să documentez interacțiunile cu ei la fiecare activare, dar mi s-a spus că au existat incidente. În general aceștia sunt fie indiferenți, fie interesați, dar nu par să se opună ideii de operat în portabil - cât timp nu se încalcă legea în alt fel.
Majoritatea trecătorilor vor fi dezinteresați, cei curioși fiind fie cu copii atrași de zgomote, fie oameni cu interese tehnice. În locurile cu trafic pietonal, copiii interacționează în general cu antena, distrugându-o sau încercând să se atârne de radiali. Trecătorii cu câini par să-și urmeze animalele făcând slalom printre radiali. Noaptea, aceasta trebuie semnalizată corespunzător.
Există un compromis între activitatea umană din locație și zgomotul RF + serviciile disponibile și comfort. Activarea în natură poate fi de succes dacă pleci echipat, activarea într-un parc din centrul orașului poate fi de succes dacă pleci cu o antenă mai discretă, QRP și te bazezi pe pileup + big guns să te lucreze.
Cum particip?
În primul rând, decodarea indicativelor în SSB e un skill dobândit cu exercițiu. Dacă nu îl ai, îți recomand să asculți câteva săptămâni pe twente sau alt SDR public: cauți o stație care face run în pileup; asculți indicativele care îi răspund, asculți cum le decodează stația. Dacă nu reușești să iei 9 din 10 indicative la birou, cu fundul pe scaun, va fi frustrant să le iei in parc, în public, sub presiune. Urmărește și cum face acea stație run și cum sparge pileupul - fie îi cheamă pe numere, fie câteva litere pe care le-a auzit, fie lucrează split. Va trebui să faci și tu același lucru când vei primi mai multe indicative la un apel. Poți face un scurt test pe pagina de exerciții pentru SSB
Pentru POTA, îți faci cont pe platforma POTA iar după ce ai instalat echipamentul, te spottezi pe clusterul lor (Butonul At a park now? Click here to add your spot). Asta implică să adaugi frecvența unde operezi, indicativul tău la activator callsign, cel de la spotter callsign va fi deja completat; codul parcului (harta o găsești aici) și o mică mențiune, de exemplu ssb sau ft8.
Îți recomand să asculți un pic cum se lucrează, eventual chiar sa vânezi până să faci prima activare. Clusterul specific de POTA este aici, iar cel de SOTA, aici. Aceste informații sunt copiate automat și de alte clustere, iar alerte specifice pentru parcuri, vârfuri sau activatori/zone pot fi puse prin hamalert. Dacă clusterele externe te pot ajuta pentru POTA, pentru SOTA ele te vor încurca - QSOurile se contorizează doar pe platforma SOTA. QSOurile cu cei care nu au cont nu se contorizează - putând să le privim ca o cheltuială inutilă a energiei. Deși curtoazia de radioamator nu ne va lasă să îi ignorăm, este preferabil să nu ne spottăm acolo unde lumea nu practică POTA.
În POTA, activările se fac adesea în SSB, uneori în CW. Ca moduri digitale FT4 este întâlnit mai des decât FT8. Am încercat PSK31 și Hell, dar în toate activările, am primit un singur răspuns în aceste moduri. Am văzut și operarea în FT4/FT8 în afara ecarturilor dedicate (14074, 14080 de exemplu), și am încercat acest lucru, însă cu rezultate slabe.
În SOTA, SSBul și CWul predomină. Eu primesc notificări pentru activatori în moduri digitale, poate, una pe săptămână. Întrucât SOTA este mai vechi și efortul depus de activator, semnificativ mai mare, pileupul este, și el, mult mai mare.
Dacă ai internet la locație, o provocare suplimentară este să contactezi alți operatori. Urmărește clusterul unde te-ai spottat, si apelează cu BK și park to park sau summit to summit. Când vei fi auzit, este foarte posibil ca operatorul să îți onoreze break-ul și să ceară să lucreze doar cu tine.
Care este situația în YO?
În YO, echipa caută și propune parcuri noi din fiecare județ - și de aici acest wiki. Existau 37 de parcuri la momentul demarării proiectului, două în YO3. Faptul că ambele erau destul de inaccesibile și erau mai degrabă excursii de o zi Delta Văcărești și Pădurea Băneasa, decât o activare rapidă, m-a determinat să vreau mai multe parcuri, și mai multe posibilități de P2P, poate chiar în undă directă.
Momentan, în YO3 există 7 parcuri, printre care Cișmigiu, Herăstrău, IOR și Insula Lacul Morii.
In SOTA, majoritatea vârfurilor cunoscute sunt adăugate și se poate lucra din ele, și nu apar cele care implică traseu tehnic.